CONFERINȚELE ȘI WORKSHOP-URILE – SURSĂ DE INSPIRAȚIE PENTRU OAMENII DE VÂNZĂRI

Realizând o radiografie a pieței muncii, se poate observa că responsabilitățile unui angajat devin din ce în ce mai complexe, acest lucru datorându-se evoluției de care se bucură majoritatea industriilor. Astfel, pregătirea constantă pentru menținerea unui nivel ridicat al calității muncii implică participarea la cursuri, conferințe sau workshop-uri care au rolul de a informa cu privire la inovațiile din domeniul în cauză. Sarcinile de lucru, în special pentru cei din vânzări, sunt supuse schimbării continue, motiv pentru care aceștia trebuie să participe la evenimente dedicate. Iată câteva dintre avantajele participării la conferințele și cursurile specializate.


1. Dezvoltarea unor noi abilități de vânzări
Profesioniștii, în orice domeniu ar activa, știu că uneori este necesară suspendarea activităților din fișa postului, în favoarea unora educative. Renunțarea la muncă fără a o anula efectiv se face prin participarea la evenimente de specialitate menite să informeze și să aducă în discuție inovații din domeniu. Astfel, profesionistul în vânzări va deveni mai bun în munca sa prin înlocuirea responsabilităților zilnice cu evenimente din industrie. Mai mult decât atât, participarea la conferințe sau la workshop-uri are avantajul de a-i inspira cu idei și abordări noi care îi fac mai eficienți la locul de muncă.


2. Mai multă claritate și focus
Poziționarea într-un cadru distinct de cel zilnic scoate reprezentantul de vânzări din rutină, oferindu-i claritate și o mai mare obiectivitate atât asupra muncii sale, cât și asupra business-ului. Un workshop sau o conferință va inspira participanții, iar prin distanțarea pentru scurt timp de responsabilitățile jobului, acesta va reuși să analizeze activitățile colegilor din breaslă și să aleagă cele mai bune tactici pentru el.


3. Mediu profesional roditor
Participarea la evenimentele de specialitate oferă un al treilea avantaj și anume oportunități de conectare cu profesioniști din domeniu. Aceste întruniri asigură un mediu predispus la networking, astfel încât oamenii de vânzări vor putea discuta cu specialiști din domeniu, vor împărtăși din experiența lor și vor afla noi soluții pentru a-și atinge target-urile de vânzări. Astfel, vor afla informații utile și practice, luate de pe teren, care să îi ajute în activitatea profesională zilnică.

O altă oportunitate pe care aceste evenimente o oferă este aceea că reprezentantului de vânzări îi este asigurată posibilitatea de a crea noi legături și relații de business care să îl ajute în vânzare și în optimizarea responsabilităților profesionale.


4. Ateliere practice și mediu relaxat
Conferințele asigură, adesea, workshop-uri sau training-uri specializate la care participanții pot lua parte și de unde pot afla informații clare și aplicabile de la alți profesioniști din domeniu. Întrucât învățarea se realizează într-un mediu relaxat, iar schimbul de informații este fluid, agentul de vânzări va pleca de la eveniment cu un bagaj substanțial de noi cunoștințe și influențat de munca colegilor din industrie.

În concluzie, evenimentele de specialitate - independent de natura lor - oferă celor din domeniu beneficii substanțiale la nivel profesional, ajutându-i să își actualizeze informațiile și să construiască relații de business productive.

 

Referinețe:
http://www.takeflyte.com/reasons-to-attend-conferences
https://www.inc.com/janine-popick/4-reasons-your-employees-should-attend-conferences.html

09/10/2017

Most recent
Fox News